Dislalia este tulburarea vorbirii ce presupune defecte de pronunţie cum sunt

alterarea, omisiunea, înlocuirea sau inversarea sunetelor. Apare frecvent la preşcolari.

In funcție de sunetul afectat avem următoarele forme de dislalie:

• Dislalie simplă monomorfă: rotacismul (este afectat sunetul „r”) sau pararotacismul (se înlocuieşte în limbajul copilului sunetul „r” cu „l” sau „i„, „iî”, când copilul pronunţă „laţă” sau „iață” în loc de „raţă”), lambdacismul ( pentru „l”), capacismul („c”), gamacismul („g”), fitacismul („f”), vitacismul („v”) etc., excepţie făcând grupa sigmatismului/parasigmatismului, unde găsim sunetele „s, z, ţ, ş, j, ci” inclusiv cu

deformările interdentale/laterale ale sunetelor.

• Dislalie polimorfă atunci când sunt afectate mai multe sunete din diferite grupe articulatorii. În cazul dislaliei polimorfe, când mai multe sunete sunt

afectate, limbajul copilului poate deveni neinteligibil.

 În terapia dislaliei polimorfe se porneşte de la sunetul cel mai uşor de pronunţat de către copil, urmând a se corecta pe rând şi celelalte sunete deficitar pronunţate.

În funcţie de cauze, dislalia poate fi organică sau funcțională.

 • Dislalia organică poate avea ca factori etiologici unele deficiențe anatomo-fiziologice (malformații, leziuni) la nivelul aparatului fono-articulator periferic (anomalii dento-maxilare, fren lingual prea scurt, despicături labio-maxilo-palatine, polipi etc.) sau al analizatorului auditiv.

• Dislalia funcțională poate să fie motorie, manifestată prin dificultăți în realizarea și coordonarea mișcărilor fono-articulatorii, sau senzorial, bazata pe dificultățile de percepere auditivă, diferențierea sunetelor vorbirii, analiza și sinteza fonetică (auz fonematic deficitar).

• Dislalia fiziologică poate fi o etapă în procesul de evoluție a limbajului, fiind cauzata de dezvoltarea insuficienta a aparatului fonoarticulator şi a legaturilor cerebrale implicate în vorbire.

La vârsta de 4 ani, aceste sisteme cerebrale ajung sa fie suficient de dezvoltate pentru a se realiza o pronunţie corectă.

După aceasta varsta, adesea factorii familiali pot accentua dislalia prin imitarea unor persoane cu o pronunţie deficitară, existenţa unui mediu educaţional deficitar, încurajarea copilului de către adulti a pronunţiei defectuoase, dar hazlii,( ceea ce duce la întărirea unei comunicari verbale deficitare a copilului).

Terapia dislaliei ajuta la formarea unor deprinderii de exprimare corectă, în cadrul căreia se desprind câteva etape în corectarea fiecarui sunet:

1. Etapa pregătitoare: este foarte importantă și presupune stabilirea unei relații terapeutice pozitive între logoped și copil, crearea unei atmosfere plăcute, bazata pe încredere, deschidere, si care va asigura participarea conștientă, activă, cu placere a copilului. În această etapă, prin joaca, jocuri şi exerciţii, se va învață controlul respirației, se vor antrena organele fono-articulatorii şi se va dezvolta auzul fonematic.

2. Emiterea sunetului se realizează prin diverse metode: onomatopee, imitaţie în oglindă, derivare din alte sunete. Eficacitatea metodei de lucru depinde de capacitatea de invatare a copilului, de resursele acestuia.

3. Consolidarea sunetului nou emis se realizează prin asocierea lui cu alte sunete, introducerea în silabe directe (sunet-vocală), iar mai apoi în silabe indirecte, intervocalic, în combinaţii

consonantice. Se va exersa sunetul în poziţie iniţială, de mijloc şi finală.

4. Diferenţierea sunetului: este o etapă necesară mai ales dacă dislalia s-a manifestat prin înlocuirea uni anumit sunet cu altul. Exerciţiile de diferenţiere se realizează pe tot parcursul tarapiei.

5. Automatizarea pronunţiei corecte se face prin diverse jocuri de dezvoltare a limbajului, poezii, povestiri după imagini, ori povești. Un rol important în această etapă îl au și părinţii, care ar fi bine sa își încurajeze copilul, sa adopte o atitudine pozitiva, sa își ajute copilul sa capete încredere în forțele proprii și o stimă de sine echilibrata.